Pierderea unui dinte nu înseamnă doar apariția unui spațiu vizibil în zâmbet. În funcție de poziția dintelui și de situația clinică, lipsa acestuia poate influența masticația, poate favoriza deplasarea dinților vecini și este însoțită, în timp, de modificări ale osului din zona respectivă. Una dintre opțiunile utilizate pentru înlocuirea unui dinte lipsă este implantul dentar. Dar cum se pune, de fapt, un implant dentar? Se introduce implantul și dintele este gata în aceeași zi? Este dureroasă intervenția? Ce se întâmplă dacă nu există suficient os? Cât trebuie așteptat până la montarea coroanei? Tratamentul cu implant dentar presupune mai multe etape, iar durata și succesiunea acestora diferă de la un pacient la altul. În acest articol explicăm pas cu pas cum se pune un implant dentar, de la prima consultație până la montarea lucrării protetice definitive. Ce este un implant dentar? Implantul dentar este o piesă biocompatibilă, de regulă realizată din titan sau aliaje de titan, care este inserată în osul maxilar sau mandibular pentru a înlocui rădăcina unui dinte pierdut. Este important de înțeles că implantul propriu-zis nu reprezintă întregul „dinte artificial”. În mod obișnuit, restaurarea unui dinte cu ajutorul unui implant presupune trei componente principale: implantul dentar – componenta inserată în os; bontul protetic – elementul care face legătura dintre implant și restaurarea protetică; coroana dentară – partea vizibilă care înlocuiește coroana dintelui natural. În cazul în care lipsesc mai mulți dinți, implanturile pot fi utilizate și pentru susținerea unor punți sau a unor lucrări protetice mai extinse. Cum se pune un implant dentar, pe scurt? Într-un caz fără complicații, tratamentul poate presupune următoarele etape: consultația și evaluarea stării de sănătate orală; investigațiile imagistice și planificarea tratamentului; pregătirea zonei, dacă este necesară; inserarea implantului dentar în os; perioada de vindecare și osteointegrare; modelarea gingiei, atunci când protocolul o presupune; realizarea lucrării protetice; montarea coroanei definitive; controalele periodice și igienizarea profesională. Aceste etape nu sunt identice pentru fiecare pacient. Uneori este necesară extracția unui dinte înainte de implant. În alte cazuri poate fi nevoie de adiție osoasă, sinus lift sau tratamentul unor probleme dentare ori parodontale existente. De aceea, răspunsul corect la întrebarea „cum se pune un implant dentar?” începe întotdeauna cu evaluarea individuală a pacientului. Etapa 1: consultația înainte de implantul dentar Primul pas nu este intervenția chirurgicală, ci consultația. Medicul trebuie să evalueze atât zona în care lipsește dintele, cât și starea generală a cavității orale. În cadrul consultației pot fi analizate: dintele sau dinții lipsă; starea gingiilor; igiena orală; existența cariilor sau a infecțiilor; starea dinților vecini; mușcătura; spațiul disponibil pentru viitoarea coroană; cantitatea și forma osului; istoricul medical al pacientului; medicamentele administrate; factorii care pot influența vindecarea. Este important ca pacientul să îi comunice medicului afecțiunile cunoscute și tratamentele medicamentoase pe care le urmează. Planificarea implantului nu înseamnă doar identificarea unui loc în care poate fi introdus un implant. Poziția acestuia trebuie gândită și în raport cu viitorul dinte care va fi realizat deasupra lui. Etapa 2: investigațiile imagistice În implantologie, investigațiile imagistice au un rol important în planificarea tratamentului. În funcție de situație, medicul poate recomanda o radiografie și/sau o tomografie computerizată cu fascicul conic – CBCT. CBCT-ul oferă informații tridimensionale despre zona în care urmează să fie inserat implantul și poate permite evaluarea unor elemente precum: înălțimea osului; lățimea osului; anatomia zonei; poziția sinusurilor maxilare; poziția canalului mandibular și a altor structuri anatomice importante; eventuale leziuni sau modificări osoase; posibilitatea inserării implantului în poziția planificată. Pe baza examenului clinic și a investigațiilor necesare, medicul stabilește planul de tratament. Ce se întâmplă dacă nu există suficient os pentru implant? Aceasta este una dintre cele mai frecvente întrebări ale pacienților. După pierderea sau extracția unui dinte, osul din zona respectivă se poate modifica și resorbi în timp. Gradul de resorbție diferă însă de la o persoană la alta și de la o zonă la alta. Dacă volumul osos nu este adecvat pentru implantul planificat, poate fi necesară o procedură de augmentare osoasă. Ce este adiția osoasă? Adiția osoasă este o procedură prin care se urmărește refacerea sau creșterea volumului osos într-o anumită zonă. În funcție de situația clinică, aceasta poate fi realizată: înainte de inserarea implantului; în aceeași ședință cu inserarea implantului; prin diferite tehnici și materiale, alese în funcție de defectul osos existent. Faptul că unui pacient i s-a spus că are „puțin os” nu înseamnă automat că implantul dentar este imposibil. Este însă necesară o evaluare atentă pentru a stabili ce opțiuni există în cazul respectiv. Ce este sinus lift-ul și când poate fi necesar? Sinus lift-ul este o procedură utilizată în anumite situații în zona posterioară a maxilarului superior, unde sinusul maxilar se află în apropierea rădăcinilor dinților posteriori. După pierderea dinților și modificarea osului, înălțimea osoasă disponibilă poate fi insuficientă pentru implantul planificat. În astfel de cazuri, medicul poate indica o procedură de sinus lift. Aceasta presupune, în principiu, crearea condițiilor pentru obținerea unui volum osos adecvat sub membrana sinusului maxilar. Există tehnici diferite de sinus lift, iar alegerea lor depinde de anatomia pacientului și de cantitatea de os disponibilă. În unele situații, sinus lift-ul și implantul pot fi realizate în aceeași ședință. În altele, procedura de augmentare trebuie realizată mai întâi, urmată de o perioadă de vindecare și ulterior de inserarea implantului. Nu orice implant realizat în maxilarul superior necesită sinus lift. Etapa 3: pregătirea înainte de intervenția de implant dentar Înainte de inserarea implantului trebuie evaluată și sănătatea întregii cavități orale. Dacă există probleme active, medicul poate recomanda tratarea acestora înaintea intervenției. În funcție de caz, pregătirea poate include: igienizare profesională; tratamentul cariilor; tratamentul inflamației gingivale sau al bolii parodontale; tratarea unor infecții; extracții dentare; alte proceduri necesare pentru obținerea unor condiții favorabile tratamentului. Scopul este ca implantul să fie inserat într-un context oral cât mai bine controlat. Etapa 4: anestezia Inserarea implantului dentar se realizează, în mod obișnuit, sub anestezie locală. Aceasta are rolul de a elimina durerea în timpul procedurii. Pacientul poate percepe presiune, vibrații sau manevrele realizate în zona respectivă, însă intervenția propriu-zisă nu ar trebui să fie dureroasă atunci când anestezia este eficientă. Tipul de anestezie și eventualele opțiuni suplimentare se stabilesc individual, în funcție de procedură și de particularitățile pacientului. Etapa 5: cum este introdus implantul în os? După realizarea anesteziei și pregătirea câmpului operator, medicul obține acces la osul în care urmează să fie inserat implantul. Tehnica exactă poate varia în funcție de situația clinică și de protocolul ales. În chirurgia convențională, gingia poate fi incizată și îndepărtată delicat de pe os pentru a permite accesul la zona de lucru. Ulterior, este pregătit în os lăcașul în care va fi introdus implantul. Această pregătire se realizează gradual, cu instrumentar specific, respectând dimensiunile și poziția stabilite în planul de tratament. Implantul este apoi inserat în os în poziția planificată. Poziția implantului este importantă deoarece influențează atât integrarea și funcționalitatea viitoarei restaurări, cât și rezultatul protetic. Implantul este efectiv un șurub? Forma multor implanturi dentare seamănă cu cea a unui șurub, însă implantul dentar este un dispozitiv medical proiectat special pentru integrarea în os. Suprafața, forma, dimensiunile și designul implantului sunt concepute pentru utilizare medicală și pentru obținerea stabilității necesare în os. Implantul nu trebuie confundat cu un șurub obișnuit. Ce înseamnă stabilitatea primară a implantului? Imediat după inserare, implantul trebuie să beneficieze de o anumită stabilitate mecanică în os. Aceasta este cunoscută drept stabilitate primară. Stabilitatea obținută la inserare poate influența deciziile ulterioare privind vindecarea și, în cazuri atent selectate, posibilitatea unei restaurări provizorii rapide. Aceasta nu este însă singurul element care contează. Ulterior trebuie să se producă procesul biologic de osteointegrare. Etapa 6: închiderea și protejarea zonei După inserarea implantului, abordarea diferă în funcție de protocolul ales. Implantul poate fi lăsat să se vindece acoperit de gingie sau poate fi utilizat un element de vindecare care rămâne vizibil la nivelul gingiei. Dacă s-a realizat o incizie, medicul poate sutura zona. Firele pot fi resorbabile sau pot necesita îndepărtare la un control ulterior, în funcție de materialul utilizat și de procedură. Cât durează operația de implant dentar? Durata intervenției diferă considerabil în funcție de complexitatea cazului. Inserarea unui singur implant într-o zonă cu os suficient poate fi o procedură relativ scurtă. Dacă sunt necesare mai multe implanturi, extracții, adiție osoasă, sinus lift sau alte manevre chirurgicale, intervenția va dura mai mult. De aceea, nu există o durată universală valabilă pentru orice implant dentar. Doare când se pune un implant dentar? Aceasta este probabil cea mai frecventă întrebare legată de implanturi. În timpul intervenției se utilizează anestezie, astfel încât scopul este ca pacientul să nu simtă durere. După dispariția efectului anesteziei pot apărea temporar: sensibilitate; durere sau disconfort local; umflarea zonei; mici echimoze; sensibilitate la masticație; sângerare ușoară în perioada imediat următoare procedurii. Intensitatea acestor manifestări diferă în funcție de amploarea intervenției și de răspunsul individual al organismului. Medicul va oferi recomandări postoperatorii adaptate intervenției efectuate. Durerea intensă, sângerarea care nu se oprește, febra, umflarea care se agravează sau alte simptome neobișnuite trebuie comunicate medicului. Etapa 7: osteointegrarea implantului După inserarea implantului începe una dintre cele mai importante etape ale tratamentului: osteointegrarea. Osteointegrarea reprezintă procesul biologic prin care osul se formează și se adaptează în contact cu suprafața implantului, contribuind la stabilitatea acestuia. Acest proces necesită timp. În multe situații, perioada de vindecare este de ordinul lunilor, însă durata exactă nu este identică pentru toți pacienții. Poate fi influențată de: zona în care a fost inserat implantul; calitatea și cantitatea osului; stabilitatea implantului; necesitatea unei adiții osoase; tipul intervenției; starea generală de sănătate; igiena orală; fumat; respectarea recomandărilor postoperatorii. Medicul stabilește momentul în care implantul poate trece la etapa protetică. Se poate pune dintele în aceeași zi cu implantul? În anumite cazuri atent selectate poate fi posibilă încărcarea imediată sau realizarea unei restaurări provizorii într-un interval foarte scurt după inserarea implantului. Acest lucru nu este însă posibil și nici indicat în toate cazurile. Decizia depinde de mai mulți factori, printre care stabilitatea implantului, calitatea osului, zona tratată, tipul restaurării și modul în care aceasta va fi solicitată în timpul masticației. „Implant într-o zi” nu trebuie interpretat automat ca finalizarea întregului tratament definitiv într-o singură ședință. Chiar și atunci când pacientul primește rapid o lucrare provizorie, procesul biologic de vindecare continuă. Etapa 8: descoperirea implantului și conformarea gingiei În anumite protocoale, după perioada de osteointegrare poate fi necesară o mică intervenție prin care implantul este descoperit. Pe implant poate fi montat un bont sau conformator de vindecare. Rolul acestuia este, printre altele, de a ajuta la modelarea țesutului gingival din jurul zonei în care va fi realizată viitoarea coroană. Nu toți pacienții trec prin exact aceeași succesiune de etape, deoarece protocolul depinde de modul în care implantul a fost inserat și lăsat să se vindece. Etapa 9: amprenta sau scanarea pentru coroana dentară După ce implantul este integrat și țesuturile sunt pregătite pentru etapa protetică, se înregistrează poziția implantului și informațiile necesare realizării viitoarei lucrări. În funcție de tehnologia utilizată, acest lucru se poate face prin: amprentă convențională; scanare intraorală digitală. Datele sunt transmise laboratorului de tehnică dentară pentru realizarea restaurării protetice. Etapa 10: bontul protetic Bontul protetic reprezintă elementul de legătură dintre implant și coroana dentară. Există diferite tipuri de bonturi, iar alegerea lor depinde de poziția implantului, spațiul disponibil, tipul lucrării și cerințele funcționale și estetice ale cazului. În anumite situații poate fi utilizat un bont individualizat. Etapa 11: montarea coroanei definitive Ultima etapă protetică este realizarea și montarea coroanei definitive sau a lucrării protetice planificate. Coroana este concepută astfel încât să se integreze funcțional în mușcătură și, mai ales în zonele vizibile, să se armonizeze cu dinții vecini. În funcție de situație și de sistemul protetic ales, restaurarea poate fi fixată prin înșurubare sau cimentare. După montare, medicul verifică adaptarea și contactele ocluzale și oferă pacientului recomandări privind igienizarea. Cât durează tot procesul unui implant dentar? Nu există un răspuns unic. Într-un caz simplu, fără necesitatea unor proceduri suplimentare, tratamentul poate dura câteva luni, cea mai mare parte a perioadei fiind reprezentată de vindecare și osteointegrare. Dacă este nevoie de: extracții; vindecarea unei infecții; adiție osoasă; sinus lift; regenerare osoasă; alte proceduri pregătitoare, tratamentul poate dura mai mult. Planul și durata estimată trebuie stabilite după evaluarea clinică și imagistică. Se poate pune implant imediat după extracție? În anumite cazuri, implantul poate fi inserat în aceeași ședință în care este extras dintele. Procedura este cunoscută drept implantare imediată. Nu este însă o soluție potrivită automat pentru orice extracție. Medicul trebuie să evalueze: anatomia alveolei; cantitatea de os disponibilă; posibilitatea obținerii stabilității implantului; starea țesuturilor; prezența și caracteristicile unei eventuale infecții; poziția viitorului dinte; necesitatea unei augmentări osoase. În alte situații este preferată vindecarea zonei înainte de inserarea implantului. Ce trebuie să faci după inserarea implantului? Respectarea recomandărilor postoperatorii este importantă pentru vindecare. Indicațiile exacte sunt oferite de medic și pot varia în funcție de intervenție. În general, pacientului i se poate recomanda: să evite traumatizarea zonei operate; să respecte indicațiile privind igiena orală; să consume alimente potrivite perioadei postoperatorii; să evite efortul fizic intens imediat după intervenție, dacă medicul recomandă acest lucru; să urmeze tratamentul prescris exact conform indicațiilor; să nu modifice sau întrerupă medicația fără recomandarea medicului; să se prezinte la controalele stabilite. Dacă s-a efectuat sinus lift sau o intervenție mai complexă, pot exista recomandări suplimentare. Ce poți mânca după implantul dentar? În primele ore și zile după intervenție, medicul poate recomanda alimente moi, ușor de consumat și evitarea mestecării direct pe zona operată. Trebuie evitate alimentele sau comportamentele care pot traumatiza zona în perioada inițială de vindecare. Revenirea la alimentația obișnuită se face în funcție de tipul intervenției și de evoluția vindecării, conform indicațiilor medicului. Fumatul afectează implantul dentar? Fumatul este un factor important de luat în considerare în tratamentul implantar. Poate influența negativ vindecarea țesuturilor și este asociat cu un risc mai mare de complicații biologice în jurul implanturilor. Pacientul trebuie să discute deschis cu medicul despre consumul de tutun înainte de tratament și să respecte recomandările primite pentru perioada preoperatorie și postoperatorie. Cine poate beneficia de un implant dentar? Implanturile dentare pot reprezenta o opțiune pentru mulți pacienți care au pierdut unul sau mai mulți dinți, însă indicația se stabilește individual. Nu este suficient să existe un dinte lipsă. Trebuie evaluate: sănătatea orală; starea gingiilor și a țesuturilor de susținere; volumul osos; igiena orală; bolile generale; medicamentele administrate; obiceiurile pacientului; capacitatea de a menține igiena și de a participa la controale periodice. Anumite afecțiuni sau tratamente medicale pot necesita precauții suplimentare, adaptarea planului sau colaborarea cu medicul curant. De aceea, eligibilitatea pentru implant se stabilește în urma unei consultații, nu doar pe baza vârstei sau a faptului că lipsește un dinte. Există o limită de vârstă pentru implanturile dentare? La adulți, vârsta cronologică, luată separat, nu este singurul criteriu după care se decide dacă poate fi realizat un implant. Mai importante sunt starea generală de sănătate, starea cavității orale, osul disponibil și factorii care pot influența intervenția și vindecarea. La persoanele tinere trebuie avut în vedere faptul că dezvoltarea maxilarelor trebuie să fie încheiată înainte de tratamentul implantar. Ce riscuri poate avea un implant dentar? Ca orice procedură chirurgicală, inserarea implantului dentar presupune și riscuri. În funcție de caz, pot apărea complicații precum: infecție; sângerare; vindecare întârziată; afectarea unor structuri anatomice din apropiere; probleme ale țesuturilor moi; lipsa osteointegrării; pierderea implantului; inflamația țesuturilor din jurul implantului; complicații protetice. Evaluarea corectă, planificarea, tehnica operatorie, igiena și monitorizarea ulterioară sunt importante pentru reducerea riscurilor. Poate organismul să „respingă” implantul? Expresia „organismul a respins implantul” este frecvent utilizată de pacienți, însă pierderea unui implant nu este echivalentă, în mod obișnuit, cu mecanismul clasic de respingere a unui organ transplantat. În unele cazuri, implantul nu se osteointegrează corespunzător sau își poate pierde stabilitatea ulterior din diferite cauze. Dacă apare o problemă, medicul trebuie să stabilească motivul și opțiunile de tratament. Cât rezistă un implant dentar? Nu poate fi garantată o durată identică pentru fiecare pacient. Implanturile pot funcționa o perioadă îndelungată atunci când sunt corect indicate, inserate, restaurate și întreținute, însă longevitatea lor este influențată de numeroși factori: igiena orală; sănătatea gingiilor și a osului; fumat; anumite boli generale; forțele masticatorii; bruxism; caracteristicile lucrării protetice; controalele periodice; igienizările profesionale; apariția inflamației în jurul implantului. Un implant nu devine „fără întreținere” după ce a fost pus. Implantul dentar poate face carie? Implantul propriu-zis și coroana artificială nu dezvoltă carie în același mod în care o face un dinte natural. Acest lucru nu înseamnă însă că igiena poate fi neglijată. În jurul implantului există gingie și os, iar țesuturile din jur se pot inflama în prezența plăcii bacteriene. De aceea, implanturile trebuie igienizate zilnic și monitorizate periodic. Cum se curăță un implant dentar? Igiena trebuie adaptată tipului de lucrare protetică. În general, sunt importante: periajul regulat; curățarea atentă în jurul implantului; mijloacele de igienizare interdentară recomandate de medic; igienizarea profesională periodică; controalele stomatologice. Dacă pacientul are o punte sau o lucrare extinsă pe implanturi, tehnica de curățare poate fi diferită față de cea utilizată pentru un singur dinte. Medicul sau igienistul poate demonstra metodele potrivite pentru fiecare situație. Implant dentar sau punte dentară? Ambele pot reprezenta soluții pentru înlocuirea dinților lipsă, însă indicațiile sunt diferite. Un avantaj important al implantului în cazul unui singur dinte lipsă este faptul că restaurarea poate fi realizată fără utilizarea dinților vecini drept stâlpi ai unei punți convenționale. Totuși, alegerea dintre implant, punte sau alte variante protetice trebuie făcută după evaluarea întregii situații clinice. Nu există o soluție universală potrivită tuturor pacienților. De ce nu este recomandat să amâni foarte mult înlocuirea unui dinte lipsă? După pierderea unui dinte, zona nu rămâne neschimbată. În timp, osul alveolar se poate resorbi, iar dinții vecini sau antagoniști își pot modifica poziția. Aceste schimbări pot influența ulterior planul de tratament. Asta nu înseamnă că orice dinte lipsă trebuie înlocuit imediat prin implant, ci că este util ca situația să fie evaluată pentru a cunoaște opțiunile disponibile și consecințele amânării. Cum se pune un implant dentar: concluzie Tratamentul cu implant dentar este mai mult decât simpla inserare a unui „șurub” în os. Procesul începe cu diagnosticul și planificarea, continuă cu pregătirea zonei și inserarea implantului, urmează perioada de vindecare și osteointegrare, iar ulterior se realizează partea protetică – bontul și coroana sau lucrarea definitivă. În anumite cazuri, tratamentul poate include proceduri suplimentare, precum extracția dentară, adiția osoasă sau sinus lift-ul. Tocmai de aceea, două persoane care au aparent aceeași problemă – un dinte lipsă – pot avea planuri de tratament și durate foarte diferite. Primul pas este evaluarea clinică și imagistică. Aceasta permite stabilirea cantității de os disponibile, a poziției structurilor anatomice importante și a variantei de tratament potrivite situației respective. Dacă ai un dinte lipsă și vrei să afli dacă implantul dentar este o opțiune potrivită pentru situația ta, programează o consultație la ArtisDenta. Sună la 0787 838 575 pentru programare și află, în urma unei evaluări, care sunt opțiunile de tratament potrivite pentru cazul tău.

O plombă poate să arate perfect la prima vedere și totuși să existe o problemă la nivelul dintelui. Una dintre situațiile care pot apărea în timp este caria secundară, numită și carie recurentă – o leziune carioasă care se dezvoltă în asociere cu o obturație existentă. Pentru pacient, problema poate fi dificil de observat. Dintele poate să nu doară, plomba poate părea intactă, iar modificările să fie descoperite abia în timpul unui control stomatologic sau pe o radiografie. Așadar, cum îți dai seama dacă ai o carie sub plombă? Ce simptome poate avea o carie secundară, de ce apare și, mai ales, trebuie întotdeauna schimbată întreaga obturație? Ce este caria secundară? Caria secundară este o leziune carioasă care apare în asociere cu o restaurare dentară existentă, de obicei la marginea acesteia. Practic, faptul că un dinte a fost tratat și obturat nu înseamnă că nu mai poate dezvolta carie. Țesutul dentar rămas este în continuare expus factorilor care favorizează apariția cariilor. Caria secundară poate apărea atât în jurul obturațiilor din compozit, cât și în asociere cu alte tipuri de restaurări. Un aspect important este că o simplă modificare de culoare la marginea unei plombe sau existența unui mic spațiu între obturație și dinte nu înseamnă automat că există carie. Diagnosticul trebuie stabilit de medicul stomatolog în urma evaluării clinice și, atunci când este indicat, radiologice. De ce poate apărea o carie sub o plombă? Mecanismul este, în principiu, asemănător celui implicat în apariția unei carii pe un dinte fără obturație. Biofilmul bacterian se acumulează în anumite zone, iar acizii produși în urma metabolizării carbohidraților fermentabili pot determina demineralizarea țesuturilor dentare. În jurul unei obturații pot exista zone mai dificil de igienizat, mai ales dacă restaurarea prezintă margini neregulate, defecte sau zone care favorizează retenția plăcii bacteriene. Riscul poate fi influențat de mai mulți factori: igiena orală insuficientă; acumularea frecventă de placă bacteriană; consumul frecvent de alimente și băuturi care conțin zaharuri fermentabile; riscul individual crescut de carie; localizarea și dimensiunea obturației; anumite defecte ale restaurării; dificultatea de curățare a zonei; cantitatea și calitatea salivei; expunerea insuficientă la fluor. De aceea, simplul fapt că o plombă este veche nu înseamnă automat că sub ea există carie. În același timp, faptul că obturația arată bine la suprafață nu garantează că dintele nu trebuie evaluat. Cum îți dai seama dacă ai carie sub plombă? Aceasta este una dintre cele mai importante întrebări pentru pacienți. Uneori există semne care pot ridica suspiciunea unei probleme. Alteori, caria secundară poate evolua fără simptome evidente. 1. Sensibilitate la rece sau dulce O sensibilitate apărută recent la rece, dulce sau alți stimuli poate indica faptul că dintele trebuie evaluat. Sensibilitatea nu înseamnă automat că există o carie sub plombă. Există numeroase alte cauze posibile, iar diagnosticul nu poate fi stabilit doar pe baza acestui simptom. Dacă sensibilitatea persistă, reapare frecvent sau se intensifică, este recomandată o consultație. 2. Durere când mesteci Durerea sau disconfortul la masticație în zona unui dinte obturat reprezintă un alt motiv pentru care ar trebui verificat dintele. Cauzele pot fi diferite: o problemă a obturației, o fisură dentară, afectarea pulpei, o problemă parodontală sau alte situații clinice. Caria secundară este doar una dintre posibilități. 3. Modificări la marginea plombei Poți observa uneori: o zonă mai închisă la culoare; o margine neregulată; o mică cavitate; o porțiune în care pare că obturația nu mai continuă perfect suprafața dintelui; o zonă în care se acumulează frecvent alimente. Aceste modificări merită evaluate, dar nu reprezintă singure dovada existenței unei carii secundare. De exemplu, colorarea marginală a unei obturații din compozit poate exista și în absența unei carii active. 4. Ața dentară se agață sau se rupe în aceeași zonă Dacă ața dentară începe să se agațe, să se destrame sau să se rupă în mod repetat lângă o obturație, poate exista o neregularitate a suprafeței sau a marginii restaurării. Acest lucru nu confirmă o carie, dar reprezintă un motiv pentru verificarea zonei. 5. Alimentele rămân frecvent între aceiași dinți Dacă observi că alimentele se blochează constant într-un anumit spațiu, mai ales în apropierea unei obturații, discută acest lucru cu medicul stomatolog. Pe termen lung, zonele dificil de igienizat pot favoriza acumularea plăcii bacteriene. 6. Durere spontană sau persistentă Dacă procesul carios devine suficient de profund și pulpa dentară este afectată, simptomele se pot modifica. Pot apărea dureri spontane, dureri persistente după stimuli termici sau alte manifestări. Într-o asemenea situație, nu este indicat să aștepți ca durerea să treacă de la sine. Dintele trebuie evaluat pentru a determina cauza și stadiul problemei. Poți avea carie sub plombă fără să te doară? Da. Acesta este unul dintre motivele pentru care controalele stomatologice periodice sunt importante. Absența durerii nu înseamnă automat absența unei probleme dentare. O leziune carioasă poate exista fără să fi ajuns în stadiul în care produce simptome evidente. Mai mult, percepția durerii diferă de la un pacient la altul, iar localizarea și profunzimea leziunii influențează tabloul clinic. Prin urmare, nu este recomandat să folosim durerea drept singurul indicator al sănătății unui dinte. Poate exista o carie sub plombă dacă plomba arată perfect? Da, este posibil. O obturație poate părea intactă atunci când o privești în oglindă, însă pacientul poate vedea doar o parte a acesteia. Zonele dintre dinți, marginile greu accesibile sau anumite modificări aflate sub restaurare nu pot fi evaluate corect acasă. De aceea, aspectul exterior al plombei nu este suficient pentru stabilirea diagnosticului. Cum diagnostichează medicul o carie secundară? Diagnosticul unei carii secundare poate necesita combinarea mai multor informații. Examinarea clinică Medicul verifică atât obturația, cât și țesuturile dentare din jurul acesteia. Pot fi urmărite: integritatea restaurării; adaptarea marginală; prezența unor cavități; modificările țesuturilor dentare; zonele în care se acumulează placa; posibilitatea igienizării corespunzătoare; semnele compatibile cu o leziune carioasă activă. Evaluarea nu se limitează la întrebarea „este plomba intactă?”. Medicul trebuie să analizeze dintele și restaurarea în ansamblu. Radiografia dentară În anumite situații, medicul poate recomanda o radiografie. Radiografiile bitewing, de exemplu, pot fi utile pentru evaluarea cariilor interdentare și a unor leziuni asociate restaurărilor. Totuși, radiografia nu este un test perfect. Materialele restaurative pot influența vizibilitatea anumitor zone, iar imaginea trebuie interpretată în contextul examenului clinic. Din acest motiv, diagnosticul nu ar trebui stabilit exclusiv după o imagine radiologică izolată. O margine închisă la culoare în jurul plombei înseamnă carie? Nu neapărat. Aceasta este o confuzie frecventă. În jurul obturațiilor din compozit pot apărea în timp colorații marginale. Unele sunt superficiale și nu sunt asociate cu o leziune carioasă activă. De aceea, o linie închisă la culoare în jurul plombei nu înseamnă automat că obturația trebuie îndepărtată. Medicul trebuie să diferențieze între o simplă pigmentare, un defect marginal și o posibilă carie secundară. Dacă există un mic spațiu între plombă și dinte, înseamnă că există carie? Nici în acest caz răspunsul nu este automat „da”. Prezența unui defect sau a unui spațiu marginal trebuie evaluată în context. Cercetările actuale arată că simpla existență a unui spațiu la marginea unei restaurări nu demonstrează, prin ea însăși, existența unei carii active. Contează dimensiunea și localizarea defectului, posibilitatea de igienizare, riscul individual de carie și aspectul țesuturilor dentare din jur. Tocmai de aceea, diagnosticul corect este important pentru evitarea intervențiilor inutile. Trebuie schimbată toată plomba dacă apare o carie secundară? Nu în toate situațiile. Tratamentul depinde de dimensiunea și localizarea leziunii, de starea obturației existente, de cantitatea de țesut dentar sănătos rămasă și de situația clinică generală. În anumite cazuri poate fi indicată repararea locală a restaurării, fără îndepărtarea întregii obturații. În alte situații, dacă defectul este extins sau restaurarea nu mai poate fi menținută în condiții corespunzătoare, poate fi necesară înlocuirea acesteia. Abordarea conservatoare este importantă deoarece fiecare îndepărtare completă a unei obturații poate presupune și pierderea suplimentară de țesut dentar. Decizia trebuie luată individual, după evaluarea dintelui. Ce se întâmplă dacă o carie secundară nu este tratată? O leziune carioasă activă poate progresa în timp. Inițial, modificările pot fi limitate la țesuturile dure ale dintelui. Dacă procesul avansează suficient de mult, poate ajunge mai aproape de pulpa dentară. În funcție de situație pot apărea: pierderea unei cantități mai mari de țesut dentar; sensibilitate; durere; afectarea pulpei dentare; necesitatea unui tratament mai complex; slăbirea structurii dintelui. Cu cât problema este identificată într-un stadiu mai favorabil, cu atât există posibilitatea unei abordări mai conservatoare, în funcție de particularitățile cazului. Cât rezistă o plombă? Nu există un termen universal după care o plombă trebuie obligatoriu schimbată. Longevitatea unei obturații depinde de numeroși factori: dimensiunea restaurării; poziția dintelui; materialul utilizat; forțele masticatorii; igiena orală; riscul individual de carie; bruxismul; dieta; calitatea și cantitatea salivei; controalele periodice; particularitățile fiecărui caz. Prin urmare, o plombă veche nu trebuie înlocuită doar pentru că a trecut un anumit număr de ani. Dacă este funcțională și dintele este sănătos, medicul poate decide monitorizarea acesteia. Cariile secundare apar doar la plombele vechi? Nu. Vârsta restaurării este doar unul dintre elementele care pot fi luate în considerare. Cariile sunt boli multifactoriale, iar riscul diferă semnificativ de la o persoană la alta. Un pacient cu risc carios crescut poate dezvolta leziuni noi într-un interval mai scurt, în timp ce o restaurare bine întreținută poate rămâne funcțională o perioadă îndelungată. De aceea, evaluarea trebuie făcută individual. Se poate preveni caria secundară? Riscul nu poate fi eliminat complet, dar poate fi redus. Menține o igienă orală corectă Periajul regulat cu pastă de dinți cu fluor și curățarea spațiilor interdentare contribuie la controlul plăcii bacteriene. O atenție specială trebuie acordată zonelor în care există restaurări și spațiilor dintre dinți. Redu frecvența expunerii la zaharuri Nu contează doar cantitatea totală de zahăr consumată, ci și frecvența expunerii dinților la carbohidrați fermentabili. Gustările dulci sau băuturile îndulcite consumate frecvent pe parcursul zilei pot menține repetat mediul oral într-o situație favorabilă demineralizării. Mergi periodic la control Controlul stomatologic permite verificarea obturațiilor chiar și atunci când nu există durere. Medicul poate identifica modificări care nu sunt vizibile pentru pacient și poate stabili dacă este necesară monitorizarea, igienizarea, repararea sau o altă intervenție. Nu aștepta apariția durerii Durerea nu reprezintă începutul unei carii. De multe ori, este un semn care apare într-o etapă mai avansată. O plombă care nu doare nu este automat o plombă fără probleme. Când ar trebui să mergi la dentist pentru verificarea unei plombe? Este recomandată o evaluare dacă: ai început să simți sensibilitate la rece sau dulce în zona unui dinte obturat; te doare dintele când mesteci; observi o modificare la marginea plombei; obturația pare ciobită, fisurată sau deteriorată; ața dentară se agață frecvent în aceeași zonă; alimentele rămân constant între aceiași dinți; simți o margine ascuțită sau neregulată; apare durere spontană; plomba este veche și nu a mai fost verificată de mult timp; medicul observă o modificare suspectă la control sau pe radiografie. Chiar și în lipsa acestor semne, controalele periodice rămân importante. Întrebări frecvente despre caria secundară Cum arată o carie sub plombă? Nu există un aspect unic pe care pacientul să îl poată identifica acasă. Uneori poate exista o modificare de culoare sau un defect la marginea obturației, iar alteori problema nu este vizibilă direct. Caria secundară doare? Poate să doară, dar poate exista și fără durere. Simptomele depind de localizare, profunzime și de structurile dentare implicate. O plombă poate avea carie dedesubt fără să fie spartă? Da. Aspectul aparent intact al restaurării nu exclude existența unei probleme asociate dintelui. O pată neagră lângă plombă înseamnă carie? Nu obligatoriu. Poate fi o colorație marginală, dar poate exista și o leziune carioasă. Diferența trebuie stabilită prin evaluare stomatologică. Caria secundară se vede pe radiografie? Unele leziuni pot fi identificate radiologic, însă nu toate cariile secundare sunt ușor vizibile. De aceea, informația radiologică este corelată cu examinarea clinică. Trebuie scoasă întotdeauna plomba? Nu. În funcție de situație, poate fi posibilă monitorizarea, repararea locală sau înlocuirea restaurării. Tratamentul se stabilește individual. Dacă plomba nu mă doare, mai trebuie verificată? Da. Absența durerii nu exclude o problemă dentară. Ai o plombă care pare în regulă? Nu aștepta durerea pentru a o verifica O obturație poate arăta bine la suprafață, iar dintele să nu provoace niciun disconfort. Totuși, unele modificări asociate restaurărilor pot evolua fără simptome evidente. În același timp, o pată sau o mică imperfecțiune a plombei nu înseamnă automat carie și nu justifică automat înlocuirea întregii restaurări. Diferența o face evaluarea corectă. Dacă ai o plombă mai veche, ai observat sensibilitate, durere la masticație, modificări în jurul obturației sau pur și simplu nu ai mai făcut de mult un control stomatologic, programează o consultație la ArtisDenta. Pentru programări la ArtisDenta, sună la 0787 838 575.

Durerea de dinte poate fi intensă, pulsatilă și suficient de puternică încât să îți afecteze somnul. Apoi, uneori, dispare. Este firesc să te gândești că problema s-a rezolvat, însă dispariția durerii nu confirmă vindecarea dintelui . În anumite situații, aceasta poate apărea după ce pulpa dentară și-a pierdut vitalitatea, iar o infecție poate continua să se dezvolte în interiorul dintelui sau în jurul rădăcinii. Există și cauze mai puțin grave pentru care durerea se ameliorează. Tocmai de aceea, nu este corect să presupunem că orice dinte care nu mai doare are nervul mort. Diferența se stabilește prin consultație, teste clinice și, atunci când este necesar, investigații radiologice. Ce se întâmplă în interiorul unui dinte care doare? În interiorul dintelui se află pulpa dentară, un țesut care conține nervi, vase de sânge și alte structuri. Pulpa poate fi afectată de o carie profundă, o fisură, un traumatism sau, în anumite cazuri, de intervenții dentare repetate. Când pulpa se inflamează, pot apărea sensibilitate la rece sau cald, durere spontană ori durere care persistă după îndepărtarea stimulului. Dacă afectarea este severă, pulpa își poate pierde vitalitatea. Această situație se numește necroză pulpară . Un aspect important este că durerea nu evoluează întotdeauna liniar. Un dinte poate durea puternic într-o perioadă, apoi poate deveni mai puțin dureros sau chiar asimptomatic, fără ca acest lucru să demonstreze că țesuturile s-au vindecat. De ce poate dispărea durerea dacă problema nu s-a rezolvat? Una dintre explicațiile posibile este pierderea vitalității pulpei. Dacă țesutul pulpar moare, dintele poate să nu mai răspundă la stimuli precum recele sau caldul. Totuși, dacă există bacterii în sistemul de canale, acestea pot întreține o infecție care afectează țesuturile din jurul rădăcinii. Cu alte cuvinte, faptul că nu mai simți durerea nu înseamnă neapărat că a dispărut și cauza ei . De exemplu, o carie profundă poate provoca inițial durere la rece, apoi durere spontană. Dacă pulpa devine necrotică, durerea pulpară se poate reduce. Ulterior, pot apărea durere la mușcătură, sensibilitate la atingere sau umflătură, dacă se dezvoltă inflamație ori infecție în jurul rădăcinii. Aceasta este o evoluție posibilă, nu o regulă valabilă pentru fiecare pacient. Înseamnă că nervul dintelui a murit? Nu neapărat. Dispariția durerii, luată separat, nu este suficientă pentru diagnosticul de necroză pulpară. Durerea se poate ameliora și atunci când: inflamația este reversibilă, iar factorul iritant a fost îndepărtat; sensibilitatea a fost temporară, de exemplu după o intervenție dentară; un analgezic a redus simptomele; durerea provenea dintr-o altă structură, precum gingia, mușchii masticatori sau sinusurile; simptomele fluctuează, fără ca problema de bază să fie rezolvată. De aceea, medicul nu stabilește diagnosticul doar după intensitatea durerii. Contează istoricul simptomelor, examinarea dintelui și rezultatele testelor. Cum îți dai seama că ar trebui să mergi la dentist? Este recomandat să programezi o evaluare dacă ai avut o durere dentară importantă care a dispărut fără tratament, mai ales dacă dintele are o carie vizibilă, o obturație mare, o coroană, o fisură sau a suferit un traumatism. Alte semne care merită investigate sunt: durere la mușcătură sau la apăsarea dintelui; sensibilitate persistentă la cald sau rece; schimbarea culorii dintelui; umflarea gingiei în dreptul unei rădăcini; apariția unei mici umflături pe gingie, uneori asemănătoare unui coș; gust neplăcut sau eliminarea de secreții; episoade repetate de durere care apar și dispar. Aceste simptome pot avea cauze diferite și nu confirmă singure o infecție. Totuși, ele justifică examinarea clinică. Poate exista o infecție dentară fără durere? Da. Unele infecții din jurul vârfului rădăcinii pot avea puține simptome sau pot fi descoperite întâmplător la o investigație radiologică. Absența durerii nu exclude o problemă periapicală, adică o problemă a țesuturilor din jurul rădăcinii. Acest lucru nu înseamnă că orice modificare observată pe radiografie este automat o infecție activă sau că orice dinte asimptomatic necesită tratament de canal. Medicul trebuie să coreleze imaginea cu istoricul, examenul clinic și testele de vitalitate. Ce este necroza pulpară și de ce contează? Necroza pulpară reprezintă moartea țesutului din interiorul dintelui. Ea poate apărea după o carie profundă, un traumatism sau alte leziuni care afectează pulpa. Un dinte cu pulpă necrotică poate să nu mai răspundă la testele de sensibilitate. Totuși, lipsa răspunsului la un singur test nu este suficientă pentru diagnostic, deoarece există și alte explicații, inclusiv calcificări sau traumatisme recente. Dacă sistemul de canale este infectat, bacteriile pot determina inflamație la nivelul rădăcinii și al osului din jur. În timp, problema poate deveni simptomatică sau poate necesita tratament pentru a preveni complicațiile. Dacă durerea a dispărut, mai este nevoie de tratament de canal? Nu se poate decide doar pe baza acestui simptom. Tratamentul depinde de diagnosticul pulpar și periapical, de starea dintelui și de posibilitatea de a-l păstra. Dacă pulpa este încă vitală și afectarea este reversibilă, poate fi suficientă îndepărtarea cauzei și restaurarea dintelui. În alte situații, când pulpa este afectată ireversibil sau necrotică, poate fi necesar tratamentul endodontic. Dacă dintele nu mai poate fi restaurat în condiții corespunzătoare, extracția poate fi una dintre opțiuni. Scopul consultației este să stabilească ce tratament este potrivit pentru situația ta , nu să presupună dinainte că ai nevoie de o anumită procedură. Cum decurge evaluarea unui dinte care nu mai doare? Medicul stomatolog începe, de regulă, prin a discuta istoricul durerii: când a apărut, cât a durat, ce o declanșa, dacă era spontană și dacă au existat episoade de umflare sau traumatisme. Examinarea poate include verificarea cariilor și restaurărilor, teste de sensibilitate pulpară, evaluarea durerii la percuție sau mușcătură și examinarea gingiei. În funcție de situație, medicul poate recomanda o radiografie dentară. Investigațiile imagistice trebuie alese în funcție de necesitatea clinică, nu efectuate automat. Uneori, diagnosticul necesită corelarea mai multor rezultate sau reevaluare. O radiografie singură nu poate spune întotdeauna dacă pulpa este vitală. Ce se poate întâmpla dacă amâni consultația? Evoluția depinde de cauza inițială. O sensibilitate reversibilă se poate ameliora, însă o carie profundă sau o infecție netratată poate continua să afecteze dintele și țesuturile din jur. În cazul unei infecții dentare, pot apărea durere la mușcătură, umflătură, abces sau afectarea osului din jurul rădăcinii. În anumite situații, infecția se poate extinde și poate necesita tratament urgent. Nu este posibil să prezici doar din simptome cât de repede va evolua o problemă. De aceea, este mai util să afli cauza decât să aștepți reapariția durerii. Când devine o urgență stomatologică? Solicită o evaluare stomatologică urgentă dacă apar umflătură, febră, durere severă, dificultate la deschiderea gurii sau semne care sugerează un abces. Mergi la un serviciu de urgență dacă umflătura afectează respirația, înghițirea sau vorbirea ori dacă apare umflare importantă în jurul ochiului sau la nivelul gâtului. Aceste situații nu trebuie amânate până la o programare obișnuită. Ce poți face până ajungi la dentist? Dacă durerea a dispărut, dar bănuiești că există o problemă, evită să consideri dintele vindecat doar pentru că nu mai ai simptome. Programează o consultație și menționează medicului cum a evoluat durerea. Dacă reapare disconfortul, poți solicita sfatul farmacistului sau medicului privind un analgezic potrivit pentru tine, respectând prospectul și contraindicațiile. Evită să mesteci pe partea dureroasă și nu aplica substanțe iritante direct pe dinte sau gingie. Nu lua antibiotice din proprie inițiativă. În cazul unui abces, tratamentul cauzei dentare este esențial, iar antibioticele nu înlocuiesc intervenția stomatologică atunci când aceasta este necesară. Întrebări frecvente Dacă nu mă mai doare dintele, înseamnă că s-a vindecat? Nu neapărat. Durerea poate dispărea după reducerea unei inflamații reversibile, dar și după pierderea vitalității pulpei. Numai evaluarea poate clarifica situația. Un dinte cu nervul mort mai poate durea? Da. Chiar dacă pulpa nu mai este vitală, țesuturile din jurul rădăcinii pot deveni inflamate sau infectate și pot provoca durere, mai ales la mușcătură. Poate exista o problemă la rădăcină fără să simt nimic? Da. Unele leziuni periapicale sunt asimptomatice și pot fi observate la investigații radiologice. Interpretarea lor necesită corelare clinică. Dacă dintele nu mai răspunde la rece, este sigur că nervul a murit? Nu. Lipsa răspunsului poate sugera necroză, dar poate apărea și din alte motive. Testele trebuie interpretate comparativ și împreună cu celelalte constatări. Trebuie să fac tratament de canal dacă durerea a dispărut? Nu automat. Tratamentul de canal este indicat în anumite afecțiuni pulpare sau periapicale, dar decizia se ia după diagnostic. Cât timp pot aștepta dacă nu mă mai doare? Nu există un interval sigur valabil pentru toate situațiile. Dacă ai avut durere importantă, o carie profundă sau alte semne de afectare dentară, este recomandat să programezi o evaluare, chiar dacă simptomele s-au ameliorat. Dacă apar umflătură, febră sau dificultăți la înghițire ori respirație, solicită ajutor urgent. Concluzie Dispariția durerii poate fi o veste bună, dar nu este, în sine, dovada că dintele este sănătos. Uneori, simptomele se reduc în timp ce problema persistă, iar alteori cauza este una reversibilă. Diferența nu poate fi stabilită doar după felul în care te simți. Dacă ai avut un dinte care te-a durut și acum nu te mai doare, o consultație te poate ajuta să afli ce s-a întâmplat și dacă este necesar un tratament. Pentru o evaluare stomatologică și recomandări adaptate situației tale, programează-te la ArtisDenta .  Sună la 0787 838 575 pentru programare.

Igienizarea dentară profesională este una dintre cele mai importante proceduri pentru menținerea sănătății dinților și gingiilor. Chiar dacă te speli corect de două ori pe zi și folosești mijloace de curățare interdentară, există zone greu accesibile în care placa bacteriană se poate acumula și, în timp, se poate transforma în tartru. Tartrul nu mai poate fi îndepărtat acasă cu ajutorul periuței de dinți. Pentru eliminarea acestuia este necesară o igienizare realizată în cabinetul stomatologic, cu instrumente profesionale. O ședință completă de igienizare poate include evaluarea dinților și gingiilor, detartraj cu ultrasunete, curățare manuală în anumite zone, periaj profesional și Airflow. Ordinea etapelor poate varia în funcție de protocolul cabinetului și de nevoile pacientului. În continuare îți explicăm, pas cu pas, cum decurge o igienizare profesională la dentist, cât durează, ce senzații pot apărea și cum trebuie să îți îngrijești dinții după procedură. Ce este igienizarea dentară profesională? Igienizarea dentară profesională reprezintă ansamblul procedurilor prin care sunt îndepărtate placa bacteriană, tartrul și o parte dintre colorațiile depuse pe suprafața dinților. Aceasta nu înlocuiește periajul efectuat acasă, ci îl completează. Periuța de dinți poate îndepărta placa bacteriană moale de pe suprafețele accesibile, însă nu poate elimina tartrul deja format. În funcție de situația pacientului, o igienizare completă poate cuprinde: evaluarea inițială a dinților și gingiilor; detartrajul cu ultrasunete; îndepărtarea manuală a unor depozite persistente; periajul profesional; curățarea cu Airflow; igienizarea spațiilor interdentare; recomandări personalizate pentru îngrijirea orală; fluorizare profesională, atunci când este indicată. Nu toate persoanele au nevoie de exact aceleași proceduri. Protocolul trebuie adaptat în funcție de cantitatea și poziția tartrului, sensibilitatea dentară, starea gingiilor, prezența implanturilor, coroanelor, fațetelor sau aparatului dentar. De ce nu este suficient periajul realizat acasă? Pe suprafața dinților se formează permanent un strat aderent numit placă bacteriană sau biofilm oral. Dacă acesta nu este îndepărtat eficient, mineralele din salivă contribuie la întărirea lui și la apariția tartrului. Tartrul se poate depune atât deasupra gingiei, cât și sub marginea gingivală. Are o suprafață rugoasă, pe care placa bacteriană se poate acumula mai ușor. Cele mai frecvente zone în care apare tartrul sunt: pe partea interioară a dinților frontali inferiori; în apropierea gingiei; între dinți; în jurul unor lucrări dentare; în jurul implanturilor; în zonele greu accesibile din jurul aparatului dentar; în apropierea canalelor glandelor salivare. Odată format, tartrul nu poate fi îndepărtat printr-un periaj mai energic. Folosirea excesivă a periuței sau a produselor abrazive poate irita gingiile și poate afecta suprafața dinților, fără să elimine corect depozitele dure. Cum decurge o igienizare profesională la dentist, pas cu pas? 1. Discuția inițială și evaluarea cavității orale Înainte de începerea procedurii, medicul stomatolog evaluează starea dinților și a gingiilor. Pacientul poate fi întrebat despre: sensibilitatea dentară; sângerările gingivale; tratamentele stomatologice anterioare; bolile generale cunoscute; medicamentele administrate; existența unor alergii; prezența unui stimulator cardiac sau a altui dispozitiv medical implantat; sarcină; tratamente anticoagulante sau antiagregante; data ultimei igienizări profesionale. Este important să îi comunici medicului toate informațiile relevante despre starea ta de sănătate. În anumite situații, protocolul sau instrumentele folosite pot necesita adaptare. În timpul evaluării, medicul urmărește: cantitatea și localizarea tartrului; prezența plăcii bacteriene; gradul de inflamație a gingiilor; eventualele retracții gingivale; sângerarea la atingere; mobilitatea dentară; existența cariilor sau a unor obturații deteriorate; starea lucrărilor protetice și a implanturilor; posibile semne ale bolii parodontale. Dacă există suspiciunea unei afecțiuni parodontale, pot fi recomandate investigații suplimentare și un plan de tratament diferit de o igienizare obișnuită. 2. Evidențierea plăcii bacteriene, atunci când este necesară În unele protocoale se folosește o substanță revelatoare care colorează temporar placa bacteriană. Astfel, medicul și pacientul pot vedea zonele în care biofilmul s-a acumulat. Această etapă este utilă deoarece arată: zonele omise în timpul periajului; spațiile în care este necesară o curățare mai atentă; cantitatea de placă bacteriană prezentă; locurile în care tehnica de igienizare de acasă trebuie îmbunătățită. Revelatorul de placă poate avea și un rol educativ, ajutând pacientul să înțeleagă unde trebuie să insiste atunci când își curăță dinții. 3. Detartrajul cu ultrasunete Detartrajul este etapa prin care sunt îndepărtate depozitele dure de tartru de pe suprafața dinților. Aparatul de detartraj folosește un vârf metalic special, care produce vibrații rapide. Aceste vibrații desprind tartrul de pe suprafața dentară. În același timp, dispozitivul eliberează apă pentru răcirea zonei și pentru îndepărtarea fragmentelor desprinse. În timpul procedurii vei auzi un sunet specific și vei simți apă în cavitatea orală. Asistenta folosește aspiratorul dentar pentru a îndepărta apa și resturile. Medicul deplasează instrumentul în jurul fiecărui dinte, insistând în zonele în care tartrul este mai abundent. Se acordă atenție inclusiv spațiilor dintre dinți și marginii gingivale. Detartrajul nu presupune pilirea sau subțierea smalțului. Atunci când este efectuat corect, vârful aparatului acționează asupra depozitelor de tartru, fără să „tocească” dinții. 4. Curățarea manuală a zonelor greu accesibile În anumite cazuri, după detartrajul cu ultrasunete pot rămâne depozite mici în zone dificil de accesat. Medicul poate utiliza instrumente manuale speciale pentru a le îndepărta. Această etapă poate fi necesară: între dinți; în apropierea gingiei; în zonele cu înghesuiri dentare; în jurul unor lucrări protetice; atunci când tartrul este foarte aderent; în zonele în care instrumentul cu ultrasunete nu poate fi folosit optim. Curățarea manuală permite controlul atent al suprafețelor dentare și completarea detartrajului. 5. Airflow – îndepărtarea plăcii și a colorațiilor externe Airflow-ul folosește un jet controlat de aer, apă și pulbere specială. Acesta ajută la îndepărtarea biofilmului și a colorațiilor superficiale de pe dinți. Petele externe pot apărea în urma consumului frecvent de: cafea; ceai; vin roșu; băuturi intens colorate; anumite alimente; produse din tutun. Airflow-ul este util și pentru curățarea unor zone greu accesibile, precum spațiile interdentare sau zonele din jurul componentelor aparatului dentar. Tipul de pulbere și intensitatea jetului trebuie alese în funcție de suprafața tratată. Pentru dinții naturali, implanturi, restaurări sau zone sensibile pot fi necesare protocoale diferite. Este important de reținut că Airflow-ul nu este o procedură de albire dentară. El poate reda aspectul mai curat al dinților prin îndepărtarea colorațiilor externe, dar nu modifică în mod intenționat culoarea naturală a smalțului. 6. Periajul profesional Periajul profesional se efectuează cu o periuță sau o cupă rotativă și o pastă specială. Rolul său este de a curăța și netezi suprafețele dentare după îndepărtarea depozitelor. În timpul procedurii, pasta este aplicată succesiv pe dinți, iar instrumentul rotativ este folosit controlat. Pacientul poate simți o ușoară presiune, dar etapa este, de obicei, bine tolerată. Periajul profesional poate contribui la: îndepărtarea plăcii rămase; curățarea unor colorații superficiale; netezirea suprafețelor dentare; obținerea unei senzații de dinți curați și netezi. Ordinea dintre periaj și Airflow poate varia. Medicul alege succesiunea etapelor în funcție de protocol, tipul depunerilor și starea cavității orale. 7. Curățarea spațiilor dintre dinți Igienizarea poate fi completată prin curățarea spațiilor interdentare cu ață dentară, benzi speciale sau periuțe interdentare. Această etapă ajută la verificarea și curățarea zonelor de contact dintre dinți. Totodată, medicul poate observa dacă există: zone în care ața dentară se agață; obturații cu margini neregulate; spații greu de igienizat; sângerare gingivală; resturi persistente între dinți. Pacientului i se poate recomanda ulterior un anumit tip de ață dentară, periuță interdentară sau duș bucal, în funcție de situația clinică. 8. Fluorizarea profesională, dacă este indicată Fluorizarea nu este obligatorie în toate ședințele de igienizare. Ea poate fi recomandată în special persoanelor care prezintă: sensibilitate dentară; risc crescut de carie; demineralizări incipiente; retracții gingivale și rădăcini expuse; aparat dentar; dificultăți de igienizare; un flux salivar redus. Produsele profesionale cu fluor pot fi aplicate sub formă de gel, spumă sau lac. După aplicare, medicul va oferi instrucțiuni referitoare la consumul de alimente și băuturi, deoarece recomandările pot diferi în funcție de produs. 9. Verificarea finală și recomandările personalizate La finalul igienizării, medicul verifică suprafețele dentare și gingiile. Pacientul poate primi recomandări privind: tehnica potrivită de periaj; alegerea periuței de dinți; folosirea pastei cu fluor; curățarea spațiilor interdentare; igienizarea aparatului dentar; îngrijirea implanturilor sau a lucrărilor protetice; frecvența controalelor; momentul următoarei igienizări. O igienizare profesională este cu atât mai utilă cu cât este însoțită de un plan corect de îngrijire la domiciliu. În ce ordine se fac detartrajul, periajul și Airflow-ul? Nu există o singură ordine care să fie potrivită în toate situațiile. Într-un protocol clasic, medicul poate realiza detartrajul, urmat de Airflow și periaj profesional. În alte protocoale, biofilmul este evidențiat și îndepărtat mai întâi, iar tartrul rămas este apoi eliminat. Ordinea poate fi influențată de: cantitatea de tartru; prezența colorațiilor; sensibilitatea pacientului; starea gingiilor; tipul aparaturii utilizate; existența implanturilor sau restaurărilor; protocolul ales de medic. Mai importantă decât ordinea rigidă este curățarea completă și adaptată nevoilor pacientului. Cât durează o igienizare profesională? În general, o igienizare profesională completă durează aproximativ 30–60 de minute. Durata poate varia în funcție de starea dinților și gingiilor. Procedura poate dura mai mult dacă: există o cantitate mare de tartru; pacientul nu a mai făcut o igienizare de mult timp; sunt prezente numeroase colorații; dinții sunt înghesuiți; pacientul poartă aparat dentar; există implanturi sau lucrări complexe; gingiile sunt foarte sensibile; sunt necesare pauze frecvente; trebuie curățate atent zone aflate sub marginea gingivală. O igienizare realizată periodic este, de regulă, mai simplă decât una efectuată după mai mulți ani de acumulare a tartrului. Igienizarea profesională doare? Pentru majoritatea pacienților, igienizarea profesională este bine tolerată. Totuși, pot exista zone în care apare disconfort, mai ales dacă: dinții sunt sensibili la rece; gingiile sunt inflamate; există retracții gingivale; rădăcinile dentare sunt expuse; tartrul este abundent sau se află sub gingie; pacientul nu a mai făcut detartraj de mult timp; există boală parodontală. În timpul detartrajului poți simți vibrații, apă și o sensibilitate scurtă în anumite puncte. În timpul Airflow-ului poți percepe jetul de apă și pulberea, iar unele zone gingivale pot fi mai sensibile. Dacă simți durere, spune-i medicului. Intensitatea aparatului poate fi ajustată, pot fi făcute pauze, iar în situațiile în care este necesară o curățare mai profundă poate fi utilizată anestezia locală. Este normal să sângereze gingiile în timpul igienizării? Gingiile inflamate pot sângera în timpul detartrajului sau al curățării interdentare. Sângerarea nu este provocată neapărat de „rănirea” gingiei, ci poate indica existența unei inflamații determinate de acumularea plăcii bacteriene și a tartrului. După îndepărtarea factorilor iritanți și îmbunătățirea igienei orale, sângerarea se poate reduce. Dacă persistă, medicul poate recomanda o evaluare parodontală. Sângerarea gingivală repetată, inclusiv la periajul de acasă, nu ar trebui ignorată. De ce pot părea dinții mai spațiați după detartraj? Unele persoane observă după detartraj mici spații între dinți, în special în apropierea gingiei. Aceste spații nu sunt create de procedură. Tartrul acumulat poate ocupa spațiile dintre dinți. După îndepărtarea lui, anatomia reală a zonei devine din nou vizibilă. În plus, pe măsură ce inflamația gingivală se reduce, gingia poate părea mai puțin umflată. Dacă există pierdere de țesut gingival sau osos, medicul va evalua posibilitatea unei afecțiuni parodontale. Detartrajul slăbește dinții? Detartrajul nu slăbește dinții sănătoși. Uneori, tartrul foarte abundent poate acoperi dinți care aveau deja mobilitate din cauza pierderii suportului osos. După eliminarea depozitelor, mobilitatea preexistentă poate deveni mai evidentă. Cauza nu este detartrajul, ci afecțiunea parodontală care a afectat țesuturile de susținere ale dintelui. Amânarea igienizării pentru a „ține dinții fixați” cu ajutorul tartrului nu reprezintă o soluție și poate permite continuarea inflamației. Igienizarea profesională afectează smalțul? Atunci când este efectuată corect și cu instrumente adecvate, igienizarea profesională nu are rolul de a îndepărta smalțul. Detartrajul elimină depozitele aderente, iar Airflow-ul și pasta de profilaxie sunt alese în funcție de suprafața tratată. Procedurile foarte frecvente, realizate fără indicație, sau utilizarea necorespunzătoare a unor instrumente și produse abrazive nu sunt recomandate. De aceea, frecvența și protocolul trebuie stabilite de medic. Ce diferență există între igienizarea obișnuită și curățarea parodontală profundă? O igienizare profesională obișnuită are scop preventiv și urmărește îndepărtarea plăcii, tartrului și colorațiilor de la nivelul dinților și din apropierea gingiei. În cazul bolii parodontale, pot exista pungi adânci între dinți și gingii, în care se acumulează tartru și bacterii. În această situație poate fi necesar un tratament parodontal mai complex, care presupune curățarea subgingivală și netezirea suprafețelor radiculare. Curățarea parodontală profundă: nu este identică unei igienizări de rutină; poate necesita anestezie locală; poate fi realizată în mai multe ședințe; este efectuată pe anumite zone sau cadrane; necesită monitorizare ulterioară; face parte dintr-un plan de tratament parodontal. Dacă gingiile sângerează frecvent, sunt retrase, există puroi, respirație neplăcută persistentă sau dinți mobili, este importantă o evaluare stomatologică, nu doar programarea automată pentru un detartraj. Ce trebuie să faci înainte de igienizarea dentară? Igienizarea nu necesită, de regulă, o pregătire complicată. Este util să: te speli pe dinți înainte de programare; îi comunici medicului bolile și tratamentele urmate; menționezi dacă ai un dispozitiv cardiac implantat; spui dacă iei medicamente care influențează coagularea; anunți dacă ești însărcinată; precizezi dacă ai alergii; menționezi sensibilitatea dentară accentuată; nu întrerupi medicamentele prescrise fără indicația medicului care le-a recomandat. Dacă ai răni dureroase, o infecție acută, febră sau o stare generală alterată, discută cu medicul înainte de programare. Ce este recomandat după igienizarea profesională? După igienizare, dinții și gingiile pot fi temporar mai sensibile. Recomandările exacte depind de procedurile efectuate și de starea cavității orale. În general, poate fi util să: eviți pentru câteva ore alimentele și băuturile foarte reci sau foarte fierbinți dacă ai sensibilitate; limitezi temporar cafeaua, ceaiul negru, vinul roșu, băuturile colorate și alimentele intens pigmentate; eviți fumatul, mai ales imediat după procedură; alegi alimente moi dacă gingiile sunt sensibile; continui periajul, fără să abandonezi curățarea din cauza unei sângerări ușoare; folosești o periuță cu peri moi sau medii, conform recomandării medicului; utilizezi ața dentară sau periuțele interdentare; urmezi instrucțiunile primite dacă a fost aplicat un produs cu fluor. Dacă medicul îți oferă recomandări diferite, adaptate procedurii efectuate, acestea trebuie urmate cu prioritate. Ce poți mânca după detartraj și Airflow? Dacă nu a fost efectuată anestezie și nu a fost aplicat un produs care necesită restricții, poți mânca după procedură. Totuși, dacă dinții sunt sensibili, este mai confortabil să alegi temporar alimente la temperatură moderată. În primele ore pot fi evitate: alimentele foarte reci; băuturile fierbinți; produsele acide; alimentele foarte condimentate; băuturile și alimentele intens colorate; alimentele tari, dacă gingiile sunt sensibile. Dacă ai primit fluorizare, întreabă medicul când poți mânca, bea sau peria dinții, deoarece indicațiile depind de produsul utilizat. Este normală sensibilitatea după detartraj? O sensibilitate ușoară și temporară poate apărea după detartraj, în special la pacienții care au: mult tartru; retracții gingivale; rădăcini dentare expuse; smalț sensibil; gingii inflamate; zone cervicale afectate. După eliminarea tartrului, suprafețele care erau acoperite de depozite pot reacționa temporar la rece, aer sau alimente dulci. Medicul poate recomanda o pastă pentru dinți sensibili, fluorizare sau alte produse specifice. Dacă sensibilitatea este intensă, persistă sau apare doar la un anumit dinte, este necesară o evaluare, deoarece poate exista o altă cauză. Cât de des trebuie făcută igienizarea profesională? Intervalul nu este identic pentru toți pacienții. Recomandarea frecvent întâlnită este o evaluare și, dacă este necesar, o igienizare aproximativ la șase luni. Frecvența trebuie însă stabilită în funcție de riscul individual, nu aplicată automat tuturor. Unele persoane pot avea nevoie de igienizări mai frecvente, de exemplu la trei sau patru luni, dacă: formează rapid tartru; au avut sau au boală parodontală; poartă aparat dentar; au implanturi dentare; au lucrări protetice extinse; fumează; au diabet; prezintă dificultăți de igienizare; au un flux salivar redus; au antecedente de inflamații gingivale; medicul constată acumulări rapide de placă bacteriană. Alți pacienți pot primi o recomandare diferită, în funcție de starea dinților și gingiilor. Intervalul optim se stabilește după evaluare. Se poate face igienizare profesională dacă porți aparat dentar? Da. Pacienții cu aparat dentar au nevoie de o atenție suplimentară, deoarece placa bacteriană și resturile alimentare se pot acumula în jurul bracketurilor și sub arcurile ortodontice. Igienizarea trebuie realizată cu instrumente și tehnici adaptate aparatului. Medicul poate recomanda și: periuță ortodontică; periuțe interdentare; periuță electrică; ață dentară specială; irigator bucal; produse cu fluor; controale și igienizări mai frecvente. O igienă insuficientă în timpul tratamentului ortodontic poate favoriza inflamația gingiilor și apariția zonelor de demineralizare în jurul bracketurilor. Se poate face detartraj dacă ai implanturi, coroane sau fațete? Da, însă protocolul trebuie adaptat. Implanturile și restaurările dentare necesită instrumente, pulberi și setări potrivite suprafețelor respective. Medicul va curăța cu atenție: zona de contact dintre implant și gingie; spațiile de sub lucrările dentare; marginile coroanelor; zonele dintre implanturi; suprafețele fațetelor; spațiile greu accesibile de sub punți. Igienizările periodice sunt importante pentru monitorizarea gingiilor din jurul implanturilor și a integrității lucrărilor. Se poate face igienizare dentară în timpul sarcinii? Igiena orală este importantă și în timpul sarcinii, deoarece modificările hormonale pot favoriza inflamarea și sângerarea gingiilor. Pacienta trebuie să informeze medicul despre sarcină și despre evoluția acesteia, pentru ca procedura și poziția în scaun să fie adaptate. Medicul va decide momentul și protocolul potrivit în funcție de situația individuală și, dacă este necesar, de recomandările medicului obstetrician. Igienizarea profesională albește dinții? Igienizarea nu este același lucru cu albirea dentară. După îndepărtarea tartrului și a petelor de cafea, ceai sau tutun, dinții pot părea mai luminoși și mai curați. Totuși, culoarea lor naturală nu este schimbată printr-un tratament de albire. Dacă îți dorești o nuanță mai deschisă, medicul trebuie să evalueze mai întâi starea dinților și să îți explice ce opțiuni de albire sunt potrivite. Care sunt beneficiile igienizării dentare profesionale? Realizată la intervalul recomandat de medic și însoțită de o igienă corectă acasă, igienizarea profesională poate contribui la: îndepărtarea tartrului; reducerea cantității de placă bacteriană; îndepărtarea unor colorații superficiale; menținerea sănătății gingiilor; reducerea inflamației determinate de acumularea plăcii; curățarea zonelor greu accesibile; monitorizarea implanturilor și lucrărilor dentare; identificarea unor probleme care necesită investigații; îmbunătățirea tehnicii de igienizare la domiciliu; obținerea unei senzații de dinți curați și netezi. Igienizarea nu poate trata singură cariile, infecțiile dentare sau formele avansate ale bolii parodontale. Dacă în timpul consultației sunt identificate astfel de probleme, va fi necesar un plan de tratament separat. Când ar trebui să te programezi pentru o igienizare profesională? Este indicat să soliciți o evaluare dacă observi: depuneri dure pe dinți; pete care nu dispar la periaj; sângerarea gingiilor; gingii roșii, umflate sau sensibile; respirație neplăcută persistentă; retragerea gingiilor; senzația că suprafața dinților este rugoasă; acumulări în jurul aparatului dentar; dificultăți de curățare a implanturilor sau lucrărilor; o perioadă lungă de la ultima igienizare; mobilitatea unuia sau mai multor dinți. Lipsa durerii nu înseamnă neapărat că gingiile și dinții sunt sănătoși. Placa bacteriană, tartrul și afecțiunile gingivale pot evolua o perioadă fără simptome evidente. Întrebări frecvente despre igienizarea profesională Pot să îmi fac singur detartraj acasă? Nu. Instrumentele cumpărate pentru îndepărtarea tartrului pot răni gingiile, zgâria suprafețele dentare sau deteriora lucrările. Tartrul trebuie îndepărtat în cabinet, după evaluarea corectă a zonei. Pasta de dinți pentru tartru poate elimina depunerile existente? Nu. Unele paste pot ajuta la controlul formării plăcii sau la reducerea colorațiilor superficiale, dar nu pot desprinde în siguranță tartrul mineralizat. Pot face doar Airflow, fără detartraj? Airflow-ul îndepărtează în principal biofilmul și colorațiile externe, dar nu înlocuiește detartrajul atunci când există depozite dure. Medicul va stabili ce proceduri sunt necesare. Pot face doar detartraj? În unele situații, medicul poate indica doar anumite etape. Totuși, periajul profesional și Airflow-ul pot completa curățarea, în funcție de tipul depunerilor existente. De ce simt limba spații sau margini diferite după procedură? Limba era obișnuită cu suprafața tartrului. După îndepărtarea acestuia, conturul natural al dinților și spațiile dintre ei pot fi percepute diferit. Senzația devine, de obicei, familiară într-un timp scurt. Este normal ca gingiile să fie sensibile după igienizare? O sensibilitate ușoară poate apărea dacă gingiile erau inflamate sau dacă exista mult tartru. Dacă durerea este intensă, sângerarea este abundentă sau simptomele persistă, contactează medicul. Igienizarea elimină respirația neplăcută? Poate ajuta atunci când mirosul neplăcut este asociat cu placa bacteriană, tartrul sau inflamația gingivală. Halitoza poate avea însă și alte cauze, care trebuie investigate dacă problema persistă. Trebuie să mă spăl pe dinți în seara de după detartraj? Da, în mod normal igiena orală trebuie continuată. Folosește o periuță potrivită și mișcări blânde, respectând recomandările primite de la medic. Programează o igienizare profesională la ArtisDenta Igienizarea profesională nu înseamnă doar îndepărtarea tartrului vizibil. Este o ocazie de a evalua starea dinților și gingiilor, de a curăța zonele greu accesibile și de a primi recomandări adaptate nevoilor tale. Dacă au trecut mai multe luni de la ultima igienizare, observi tartru, pete, sângerări gingivale sau pur și simplu vrei să afli ce protocol este potrivit pentru tine, programează-te pentru o evaluare la ArtisDenta. Sună la 0787 838 575 și programează-te la ArtisDenta pentru o igienizare dentară profesională.